PNL + PSD = LOVE. O iubire imposibilă doar în teorie

 


După ce au reînființat USL la conducerea Consiliului Județean, marea alianță PSD - PNL - ALDE, ca în 2012, liberalii conduși de IonȘtefan Grindă fac pași mari spre o înțelegere cu PSD în Consiliul Local Focșani și cu Cristi Misăilă. Chiar dacă nu s-a parafat pe hârtie, blatul s-a văzut de la o poștă, în ședința extraordinară de joi, 10 noiembrie.

Deja se vede în schimbarea de ton a trolilor liberali de pe rețelele de socializare care au început să vorbească cu mare respect despre realizările primarului PSD, de unde până mai ieri nu mai pridideau cu înjurăturile, dar și în proiectele de hotărâre unde PSD-iștii au interes direct, precum închirierea patinoarului, în condiții de pandemie.

Deci, să nu vă mire dacă după alegerile parlamentare, îi veți vedea pe liberali și pe social-democrați, strâgându-și mâinile cordial, punându-și viceprimari și împărțindu-și posturile din companiile subordonate. Mai ales că se anunță o cumplită criză economică, începând de anul viitor, iar lipitorii de afișe și trolii PNL sunt în mare foame de bani.  

Așa că aveți grijă ce votați la parlamentare dacă nu vreți să vă mușcați degetele cu care ați ținut ștampila de vot, în următorii patru ani. 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu