Cum au rămas elevii din Vrancea fără laptopuri și tablete. Mulțumim administrației liberale, la fel de incompetentă ca cea PSD-istă

În vreme ce șefa Inspectoratului Școlar Vrancea, Gabriela Marchitan, candidat PNL pentru Camera Deputaților, aștepta înfrigurată de emoție, prima zi de campanie electorală, omologii săi de la Inspectoratul Școlar Județean din Iași depuneau un proiect pe fonduri europene pentru dotarea școlilor din mediul rural cu echipamente IT, laptopuri, tablete electronice etc.

Doamna Marchitan, preocupată mai mult de felul în care va da în poza de pe afișul electoral, habar nu avea că există o asemenea linie de finanțare, deschisă pe 2 octombrie de Ministerul Fondurilor Europene (banii s-au epuizat în trei zile). Asta în vreme ce elevii din Vrancea și părinții lor erau la fel de preocupați de felul în care vor decurge cursurile în acest an. 

E drept că nici alți mai mari super-specialiști în fonduri europene și administrație liberală din Vrancea nu știau despre această linie de finanțare.

Spre deosebire de, să zicem, Consiliul Județean Galați care a depus un proiect similar, pentru achiziția a 595 de tablete pentru elevi (cu abonament de internet inclus pentru 24 de luni), 44 de laptopuri, 39 de camere web, două proiectoare, două ecrane de proiecţie, şase table interactive şi patru routere wireless. Echipamentele sunt destinate dotării școlilor cu învățământ special din Galați.

Mult mai harnic decât doamna Marchitan și de cât ceilalți specialiști în administrație liberală, primarul PSD al municipiului Focșani, Cristi Misăilă, s-a trezit cu întârziere de o săptămână față de data la care s-au epuizat fondurile (4 noiembrie a.c.) să ceară aprobarea Consiliului Local pentru a putea un asemenea proiect, pentru dotarea celor 20 de școli din Focșani cu echipamente IT. Bună dimineața!



 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu